sâmbătă, 29 august, ora 11.00
Tufeni: AS Tufeni - Tricolorul Breaza
La Tufeni se anunţă a fi sâmbătă unul dintre capetele de afiş ale etapei a treia din "Liga lu' Lică", pentru că se întâlnesc surpriza AS Tufeni, nou-promovata cu punctaj maxim, şi Tricolorul Breaza, o formaţie puternică, care a demonstrat prin victoria în faţa plopenarilor că înfrângerea la scor din prima etapă, din faţa Astrei II, a fost doar un accident.
Din păcate, AS Tufeni are nu mai puţin de trei jucători indisponibili după meciul de la Cornu: Zecheru - este în gips şi va lipsi minimum 14 zile; Mocanu - are piciorul umflat, după o "talpă" pusă de un adversar: Ursea - suspendat, după ce a fost eliminat.
În aceste condiţii, preşedintele formaţiei AS Tufeni, Giani Chiotoroiu, priveşte meciul cu maximă circumspecţie: "Încă resimţim gustul amar al victoriei de la Cornu, acolo unde s-a jucat dur, peste limita regulamentară. Poate s-a înţeles greşit ceea ce am spus după imediat după meci - conducerea clubului din Cornu s-a comportat ireproşabil, dar jucătorii formaţiei din Cornu au jucat tare, dur, la intimidare, efectele resimţindu-se din plin la câţiva dintre jucătorii noştri. Trebuie să trecem peste acest lucru şi să ne concentrăm la meciul pe care îl avem sâmbătă cu Tricolorul Breaza, o formaţie valoroasă. Ne cunoaştem destul de bine adversarul, pentru că am jucat mai multe partide amicale în această vară, şi sper să continuăm seria victoriilor, chiar dacă probabil vom avea cel mai greu meci dintre cele trei de până acum din campionat".
No comments:
Post a Comment