Thursday, 8 October 2015

Avancronică. AFC Brebu - Găzarul Surani

sâmbătă, 10 octombrie, ora 15.00
Brebu
Pentru formaţia din Brebu pare să fi ajuns cuţitul la os. Cu numai două puncte după 8 etape, pe penultima poziţie a clasamentului şi cu un pasiv de "-21" la golaveraj, trupa antrenată de Robert Banu întâlneşte sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, "lanterna roşie" Găzarul Surani. Adică, singură formaţie mai prost clasată decât cea din Brebu. Ori dacă nici acum nu vor învinge brebeneii, atunci când?!
Formaţia din Brebu are avantajul moral asupra adversarilor de sâmbătă şi din prisma faptului că la precedenta întâlnire de la Brebu dintre cele două echipe, desfăşurată pe 21 martie anul acesta, AFC Brebu s-a impus cu scorul de 5-2, prin golurile marcate de Rada, Gheorlan (autogol), Hromei 82), Băjenaru,
în vreme ce pentru formaţia care îşi dispută partidele de pe teren propriu la Bălţeşti au marcat Niţă, Constantinescu.
Despre partida de sâmbătă după-amiază, antrenorul formaţiei AFC Brebu, Robert Banu, a declarat: "Nu avem probleme de efectiv, în sensul că nu avem jucători accidentaţi sau suspendaţi. În privinţa jocului prorpiu-zis, vitală pentru noi este obţinerea victoriei, în caz contrar situaţia noastră devenind de-a dreptul critică. Le-am spus jucătorilor mei ce avem de făcut, îi văd destul de montaţi, important este ca în primul rând noi să nu mai facem greşelile individuale din ultimele partide şi sperăm cu toţii să obţinem prima victorie din acest sezon".

No comments:

Post a Comment