duminică, 11 octombrie, ora 11.00
Păuleşti
Derby-ul acestei etape din "Liga lu' Lică" va avea loc la Păuleşti, în fieful liderului, acolo unde poposeşte o formaţie cu pretenţii, CS Blejoi, cele două ocupând în acest moment şi primele locuri din clasamentul "Ligii lu' Lică". Ambele formaţii au arătat o mare poftă de gol în ultimele două etape: CS Păuleşti a marcat 12 goluri (2-1 cu FC Băneşti şi 10-3 cu Găzarul Surani), în vreme ce formaţia din Blejoi a înscris 9 goluri (6-0 cu AS Tufeni şi 3-0 cu Unirea Urlaţi).
În sezonul precedent, partida de la Păuleşti dintre cele două formaţii s-a încheiat fără gol, 0-0.
Despre derby-ul de duminică, reprezentantul formaţiei CS Păuleşti, Daniel Iancu, a declarat: "Nu avem probleme de lot şi aşteptăm cu optimism, încredere şi speranţă partida de duminică, pentru a ne mări avansul de 5 puncte pe care îl avem în acest moment faţă de ocupanta locului secund. Pentru noi este un meci obişnuit, îl tratăm ca atare, chiar dacă întotdeauna meciurile cu vecinii de la Păuleşti au fost aprige. În plus, acum, este şi un derby, cele două formaţii ocupând primele două locuri ale clasamentului, dar am convingerea - cunoscând fair-play-ul antrenorilor şi conducătorilor de la Blejoi - că la final ne vom putea strânge mâna şi vor recunoaştea justeţea victoriei formaţiei noastre".
No comments:
Post a Comment