Wednesday, 14 October 2015

Avancronică. "Liga lu' Lică". FC Băneşti - Progresul Drăgăneşti

sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00
Băneşti
După succesul reconfortant din etapa precedentă de la Vălenii de Munte, FC Băneşti revine în faţa propriilor suporteri de pe poziţia a 5-a a clasamentului cu gândul să nu-i dezamăgească şi să obţină o a treia victorie consecutivă.
Adversarul formaţiei de sâmbătă al formaţiei din Băneşti este Progresul Drăgăneşti, care ocupă locul 11, cu 9 puncte, după victoria din etapa precedentă, de pe teren propriu, cu Unirea Cocorăştii Colţ, scor 2-1. În sezonul trecut, în partida de la Băneşti dintre cele două formaţii, elevii lui Ion Burchi s-au impus la scor de "Simona Halep", 6-0, prin golurile marcate de Turcu, Negreanu (2), Dobrinoiu, Băcioiu, Burloiu.
Înaintea partidei de sâmbătă, antrenorul formaţiei FC Băneşti, Ion Burchi (foto), a declarat: "Jucăm pe teren propriu, în faţa propriilor suporteri şi trebuie să confirmăm că cele două victorii consecutive, realizate în premieră în acest sezon, nu au fost întâmplătoare, ele venind după jocuri bune ale formaţiei noastre. Avem ascendentul unei victorii consistente în faţa echipei din Drăgăneşti la finalul sezonului trecut, dar jucătorii trebuie să conştientizeze că după o victorie grea în deplasare, succesul din jocul următor trebuie obţinut prin muncă şi seriorizate".

No comments:

Post a Comment